Frauda în auditul financiar. Ce clarifică ISA 240 revizuit și de ce contează pentru companii

Context

Frauda rămâne una dintre cele mai sensibile zone ale auditului financiar, deoarece poate afecta direct încrederea în situațiile financiare, în deciziile de management și în imaginea companiei în fața investitorilor, finanțatorilor și partenerilor.

ISA 240 revizuit clarifică responsabilitățile auditorului privind frauda într-un audit al situațiilor financiare și va fi aplicabil pentru perioadele care încep la 15 decembrie 2026 sau ulterior acestei date.

Standardul pornește de la o distincție esențială: denaturările din situațiile financiare pot proveni fie din eroare, fie din fraudă, iar diferența este intenția. O eroare poate apărea din omisiuni, interpretări greșite sau calcule incorecte, în timp ce frauda presupune o acțiune intenționată, care poate implica manipularea informațiilor, ascunderea unor tranzacții sau prezentarea unei imagini financiare diferite de realitate.

Pentru companii, această distincție nu este doar tehnică. Ea influențează modul în care sunt evaluate riscurile, cum sunt proiectate controalele interne și cât de pregătită este organizația să prevină, să identifice și să gestioneze situațiile vulnerabile.

Analiză

De ce frauda este diferită de eroare

În auditul financiar, atât eroarea, cât și frauda pot duce la denaturări semnificative ale situațiilor financiare. Diferența dintre ele este dată de caracterul intenționat sau neintenționat al acțiunii care stă la baza denaturării.

Această diferență face ca frauda să fie mai dificil de identificat. Spre deosebire de o eroare, frauda poate fi însoțită de încercări de ascundere, documente modificate, explicații incomplete sau tranzacții prezentate într-un mod care să nu atragă atenția.

De aceea, auditul financiar nu tratează frauda ca pe un simplu risc operațional. O tratează ca pe un risc care poate afecta calitatea raportării financiare și încrederea utilizatorilor în situațiile financiare.

ISA 240 revizuit reamintește că auditorul trebuie să mențină scepticismul profesional pe tot parcursul auditului, recunoscând posibilitatea existenței unei denaturări semnificative cauzate de fraudă. Această abordare nu pornește de la prezumția că frauda există, ci de la necesitatea de a nu ignora semnalele, inconsecvențele sau circumstanțele care pot indica un risc mai ridicat.

Responsabilitatea principală rămâne la conducere

Un principiu important clarificat de ISA 240 este că responsabilitatea principală pentru prevenirea și detectarea fraudei revine conducerii și persoanelor responsabile cu guvernanța.

Această responsabilitate presupune mai mult decât existența unor politici interne. Ea presupune o cultură organizațională bazată pe integritate, un sistem de control intern funcțional, supraveghere activă și mecanisme clare prin care riscurile de fraudă pot fi prevenite sau identificate.

Conducerea are rolul de a crea cadrul în care frauda este descurajată, iar persoanele responsabile cu guvernanța au rolul de a supraveghea modul în care acest cadru funcționează în practică. În lipsa unei astfel de structuri, riscurile pot deveni mai greu de controlat, mai ales atunci când există presiuni comerciale, obiective financiare agresive sau posibilitatea eludării controalelor.

Aici apare una dintre cele mai importante provocări. Frauda comisă sau facilitată de persoane aflate în poziții de conducere poate fi mai dificil de detectat, deoarece acestea pot avea acces la sisteme, documente și decizii care le permit să influențeze raportarea financiară.

Ce face auditorul în raport cu riscul de fraudă

Auditul financiar nu elimină riscul de fraudă și nu oferă o garanție absolută că frauda nu există. Rolul auditorului este de a planifica și efectua auditul pentru a obține o asigurare rezonabilă că situațiile financiare, în ansamblul lor, nu conțin denaturări semnificative cauzate de fraudă.

În practică, acest lucru presupune identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă cauzată de fraudă, proiectarea unor proceduri adecvate și obținerea de probe de audit suficiente și adecvate. Auditorul analizează factorii de risc, discută cu managementul și cu persoanele responsabile cu guvernanța, evaluează controalele relevante și investighează informațiile care pot indica inconsecvențe sau suspiciuni.

Un element central îl reprezintă scepticismul profesional. Auditorul trebuie să rămână atent la explicații care nu se susțin, la documente care par neobișnuite, la tranzacții fără justificare economică clară sau la situații în care controalele interne pot fi eludate.

Această abordare nu transformă auditorul într-un investigator de fraudă în sens juridic. Auditorul nu stabilește dacă, din punct de vedere legal, a avut loc o fraudă, dar are responsabilitatea de a trata riscurile de denaturare semnificativă cauzată de fraudă în cadrul auditului situațiilor financiare.

De ce contează documentarea

Frauda este o zonă în care documentarea devine esențială, atât pentru companie, cât și pentru auditor. În lipsa documentelor clare, a aprobărilor trasabile și a justificărilor coerente, anumite tranzacții sau decizii pot deveni dificil de susținut în fața auditorului.

Pentru companie, documentarea nu ar trebui privită ca o formalitate. Ea este o formă de protecție organizațională, deoarece permite urmărirea deciziilor, explicarea tranzacțiilor și demonstrarea faptului că există proceduri funcționale.

Pentru auditor, documentarea susține raționamentele profesionale, procedurile efectuate și concluziile formulate. Atunci când apar suspiciuni, inconsecvențe sau factori de risc, documentarea riguroasă devine cu atât mai importantă.

Un audit bine pregătit nu se bazează doar pe declarații, ci pe informații verificabile. De aceea, companiile care au controale interne clare, responsabilități definite și documente coerente sunt mai bine poziționate să răspundă cerințelor de audit.

Limitele auditului financiar

ISA 240 revizuit subliniază și o realitate importantă: există limitări inerente ale auditului financiar, iar riscul de a nu detecta o denaturare semnificativă cauzată de fraudă este mai ridicat decât riscul de a nu detecta o denaturare cauzată de eroare.

Acest lucru se explică prin natura fraudei. Frauda poate implica ascundere intenționată, complicitate, falsificarea documentelor sau eludarea controalelor interne. Chiar și atunci când auditul este planificat și efectuat corespunzător, poate exista un risc inevitabil ca anumite denaturări semnificative să nu fie detectate.

Această limitare nu reduce responsabilitatea auditorului. Dimpotrivă, ea arată de ce sunt importante scepticismul profesional, procedurile adecvate, comunicarea cu managementul și cu persoanele responsabile cu guvernanța, precum și documentarea riguroasă a muncii de audit.

Auditul financiar nu promite eliminarea riscului de fraudă. El contribuie la tratarea acestui risc într-un cadru profesionist, structurat și orientat către obținerea unei asigurări rezonabile asupra situațiilor financiare.

Concluzie

Frauda rămâne una dintre cele mai complexe zone ale auditului financiar, deoarece implică nu doar cifre, ci și intenție, comportament, controale interne și guvernanță.

ISA 240 revizuit clarifică responsabilitățile auditorului, dar reamintește în același timp că prevenirea și detectarea fraudei sunt, în primul rând, responsabilitatea conducerii și a persoanelor responsabile cu guvernanța.

Pentru companii, mesajul este clar: riscul de fraudă trebuie tratat înainte de audit, nu doar în timpul auditului. Acest lucru presupune controale interne solide, documente clare, responsabilități bine definite și o cultură organizațională care susține integritatea raportării financiare.

La AGS Audit & Assurance, privim auditul financiar ca pe un proces care aduce claritate asupra riscurilor, asupra controalelor și asupra informațiilor prezentate în situațiile financiare. În zona fraudei, această claritate devine esențială pentru încredere, transparență și guvernanță responsabilă.